TOTUL SE TRANSFORMA – PREMIERA
Teatrul National Marin Sorescu Craiova 13 aprilie ora 20:00
"Totul se transformă," spectacolul oglindă al zilelor noastre, va avea premiera pe 12 aprilie!
O premieră cu distribuție de zile mari va insenina orizontul iubitorilor de teatru: "Totul se transformă" producția companiei Cortina AG îi aduce în prim-plan pe: MAIA MORGENSTERN, CARMEN TANASE, VLAD ZAMFIRESCU și MIRCEA RUSU. Premiera regizată de Vlad Zamfirescu va ieși la rampă pe 12 aprilie, la Sala Mare a Teatrului Național.
Dincolo de trupa formata din actori foarte iubiti, secretul din spatele acestui spectacol stă în colaborarea dintre regizorul Vlad Zamfirescu și dramaturgul Alexandru Popa. De altfel, cei doi au mai realizat împreună și alte producții care și-au găsit drumul spre inima spectatorilor. Printre ele se numără: super comedia de mare succes "All Inclusive", piesa de teatru “Secretul Fericirii”, ce a fost ulterior ecranizată, sau spectacolul “Pe o panza de paianjen”.
"Totul se transformă" îmbină momentele comice, cu pasajele ce dau de gândit si cu răsturnările de situaţie, in nota caracteristică scrierilor lui Alexandru Popa și este rodul efortului creator din perioada în care spectacolele au fost sistate.
Scenografia spectacolului este semnată de Imelda Manu, iar light design-ul este asigurat de George Jipa.
Pret bilet : 140 lei
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2: asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului reprezintă obiectivul prioritar al acestor măsuri - https://www.tnb.ro/ro/reguli-noi-pentru-spectatorii-de-teatru