CANDID

CANDID

Prezentat prin aranjament limitat cu Music Theatre International (Europa)

Versiunea Royal National Theatre

Teatrul de Opereta si Musical "Ion Dacian" 

24 Octombrie ora 18:00

Vizionarea spectacolului este permisă numai cu purtărea măştii de protecţie. NU este nevoie de dovada scrisa a vaccinarii sau test negativ!

Accesul interzis spectatorilor cu vârste sub 14 ani!

Candid este o Operetă comică a lui Leonard Bernstein bazată pe satira inocenței, optimismului și a lecțiilor neașteptate de viață.

Partitura legendarului Leonard Bernstein nu este decât vârful aisbergului când vine vorba de Candid și de teatralitatea sa. Cu un text adaptat de Hugh Wheeler și contribuții lirice ale incomparabilului Stephen Sondheim, Candid este o capodoperă pentru veacuri.

Candid este izgonit de acasă, trimis cu forța în armată, adus în fața Inchiziției, deposedat de orice avere, naufragiat pe o insulă pustie și separat mereu de adevărata sa iubire - Cunegonda. Și pe ea o urmăresc nenumărate ghinioane, inclusiv – dar fără a se limita la – prostituție, căsătorie forțată cu un om înstărit, chiar și sclavie. Cu toate acestea, totuși, amândoi încearcă să-și amintească lecțiile dragului lor tutore, Dr.Pangloss: “Totul este spre bine în cea mai bună din lumi”.

Elementele versiunii originale din 1953 - rescrise și reconcepute- au fost adăugate sau modificate în această versiune nouă într-un efort de a crea o variantă ușor reinventată a clasicului Candid, care presupune și o importantă contribuție feminină. (Sursa- https://www.mtishows.com/candide-1999-version)

Întorcându-ne cu fiecare filă spre realitatea tristă a contradicțiilor unei societăți marcate de stagnare, scris cu arta subtilă a sarcasmului necruțător față de putreziciunea omenirii și a unei orânduiri sociale perimate, Candid nu este doar capodopera romanului filozofic, ci și una dintre marile înfăptuiri ale literaturii universale.

Conducerea muzicală: Constantin Adrian Grigore/Alexandru Ilie

VOLTAIRE – Valentino Tiron
PANGLOSS – Marius Mitrofan/Anton Zidaru
CANDID – George Vârban/Dumitru Filip
CUNEGONDA – Daniela Bucșan/Miruna Dascălu
MAXIMILIAN – Teodor Vădana
PAQUETTE – Tina Munteanu/Mihaela Alexa
BĂTRÂNA DOAMNĂ – Cristina Trandafir/Gladiola Nițulescu-Lamatic
CACAMBO – Andrei Pleșca
MARTIN – Stefan Popov
GUVERNATORUL – Florin Budnaru
VANDERDENDUR – Mihai Urzicana/Daniel Madia
BARONUL THUNDER-DEN-TRONCK – Arnold Mack
BARONEASA THUNDER-DEN-TRONCK – Ioana Băiașu/Ileana Lenghel
CAPORALUL – Mihăiță Radu
CĂPITANUL – Alin Țintea
SERGENTUL – Alexandru Vasile
PASTORUL OLANDEZ – Alexandru Onea
SOȚIA PASTORULUI – Irina Onea
IACOB ANABAPTISTUL – Victor Bucur
OFIȚERUL FRANCEZ – Marian Chirazi
AMBASADORUL VIENZ – Relu Dobrin
DON ISSACAR – Marius Meragiu
MARELE INCHIZITOR – Daniel Andrei Gaina
MARINARUL PORTUGHEZ – Alois Doboș
INCHIZITORII – Răzvan Rusu, Mihăiță Radu, Bogdan Ardeleanu
AGENȚII INCHIZIȚIEI – Lorendi Rădulescu, Octavian Ștefănescu, Cătălin Cocheș
AGHIOTANT – Mircea Crăciun
REGELE DIN ELDORADO – Cătălin Petrescu
REGINA DIN ELDORADO – Raluca Ciocă
SCLAVUL DIN SURINAM – Daniel Găină
REGELE STANISLAUS – Marius Mitrofan/Anton Zidaru
ȚARUL IVAN – Florin Ganea
CHARLES EDWARD STEWART – Andrei Pleșca
MARELE SULTAN AHMET – Alexandru Vasile
REGELE HERMANN AUGUSTUS – Stefan Popov
REGELE THEODOR – Mihai Urzicana/Daniel Madia

În alte roluri: Carmen Anghel, Carmen Angheloiu, Cristina Georgescu, Ileana Lenghel, Monica Marin, Alina Mihăilescu, Corina Plopeanu, Aurelia Tudor, Adina-Mihaela Ciocoveanu, Cristina Popa, Alexandra Țurcan, Maria Baciu, Ioana Băiașiu, Claudia Deleanu, Meri Ferariu, Gabriela Popescu, Ana-Maria Racu, Georgeta Grigore, Andreea Teodorescu, Victor Bunea, George Matei, Mihai Andriescu, Lucian Luca, Bogdan Pelearcă, Radu Mihalache, Septimiu Urzică.

Distribuție balet: Raisa Radamovschi, Eugenia Stoian, Andreea Bârzescu, Denisa Anastasiu, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Alexandra Borîia, Relu Dobrin, Mircea Crăciun, Marian Chirazi, Ștefan Băloi, Andrei Ciobanu, Cosmin Vasile, Vlad Tențu, Vladimir Palamarciuc

Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”.

Regia artistică: Andrei Munteanu
Decor: Cătălin Ionescu Arbore
Costumele: Unda Popp
Coregrafia: Bogdan Boantă, Andra Gheorghe

Dirijor cor: Aurel Muraru

Asistenți coregrafie: Eugenia Stoian, Sorina Micșunescu
Muzica: Leonard Bernstein

Text adaptat după Voltaire: Hugh Wheeler
Versuri noi: John Caird
Versuri: Richard Wilbur
Traducerea și adaptarea versurilor: Laura Ciochină-Carasevici și Dragoș Carasevici
În românește: Emil Mirasova și Carmen Pațac

Biletele pot fi cumparate online pe ticketstore.ro și de la casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical Ion Dacian (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)
DIN RESPECT PENTRU ARTISTI VA RUGAM RESPECTATI ORA DE INCEPERE A REPREZENTATIEI! ACCESUL DUPA ACEASTA ORA ESTE INTERZIS!
PERSOANELE CARE BENEFICIAZA DE REDUCERI LA BILETE ( PENSIONARI,ELEVI,STUDENTI) SUNT OBLIGATI SA PREZINTE ACTE DOVEDITOARE CARE SA INSOTEASCA BILETUL!

Nota: Ticketstore.ro isi rezerva dreptul de a anula rezervarile neachitate cu 48 de h inainte de spectacol.

Citeste mai mult...
Categoria 1 - 80,00 lei
Categoria 2 - 50,00 lei
Categoria 3 - 50,00 lei
Categoria 3 / Reducere Elevi/Studenti - 12,00 lei
Categoria 3 / Reducere Pensionari - 25,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bulevardul Octavian Goga Nr.1 Sector 3
CANDID, 24 octombrie 2021
Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
Smart Ticketing & Logistics S.R.L
Registrul Comertului: J40/596/2013
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194
© 2018 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.