NU SUNT EU
FILARMONICA DE STAT BRASOV - SALA PATRIA
30 Octombrie 2022 ora 19:00
„Acest „nu sunt eu” vine, în primul rând de la situaÅ£iile, deloc puÅ£ine, în care fetiÅ£a sau adolescenta, arătată cu degetul vinovăÅ£iei, se detaÅŸează de o vină pe care nu o recunoaÅŸte ÅŸi nu o are, ÅŸi mai apoi de faptul că actorul pe scenă este actor, iar personajul rămâne personaj.
Îmbrăcată ca o ÅŸcolăriÅ£ă, în uniformă neagră cu guleraÅŸ alb, ÅŸosete albe, dar cu pantofiori roÅŸii, roÅŸii, strălucitori, ÅŸi la gât cu o stea de mare roÅŸie, Maia îÅŸi schimbă vocile ÅŸi miÅŸcările precum vârstele. E ÅŸi mama sau tata sau profesoara, dar e ÅŸi copila sau adolescenta. E cumva Maia pe care o ÅŸtim: căreia îi place să cânte, să danseze, să se manifeste într-o deplinătate excesivă uneori, și totuși alta, pentru că acolo este trăire și retrăire.”
Cristina Smadea, Liternet – Emoție și trăire maximă cu Maia Morgenstern
“Se vorbește cu dor și recunoștință despre părinți, modele de viață, amândoi absolvenți de matematică, risipiți și sfârtecați de tăvălugul istoriei, niciodată îngenuncheați. Momentele din copilărie, din adolescență se întrepătrund cu dramele familiei extinse, de dinainte și de după 1944. Subiectele dureroase ale istoriei, Holocaustul, deportările în Siberia, epurările staliniste, lagărul comunist cu față umană străpung destinul personal, realitatea istorică devine emoție prin puterea evocării, croindu-și drumul spre neuitare. Fărâme din istoria personală a Maiei, derulată onest și convingător, se regăsesc în fiecare dintre noi.”
Alina Maer, Scene și cuvinte – Nu sunt eu
“În spectacolul-confesiune Nu sunt eu, Maia Morgenstern împărtășește cu tandrețe, nostalgie și umor povești din copilărie și carieră. Imaginea părinților, „amintirea lor veșnic binecuvântată” și lecțiile prețioase despre demnitate și onoare conturează un tablou emoționant în destinul creator al unei artiste de excepție. Timp de o oră și jumătate, însoțiți de muzica live, spectatorii vor fi purtați într-un carusel al amintirilor, confidenți de încredere, părtași ai bucuriilor mici și mari, martori ai unor situații nedrepte prin care „o elevă ce nu voia altceva decât să fie cum sunt ceilalți copii” a fost nevoită să treacă. „În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Știu eu de ce. În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu și m-am rezemat de un copac. Am respirat și am uitat unde am plecat. Și-am râs, nu știu de ce. A fost frumos.”
