FLUTURI

Teatrul National De Opereta si Musical "Ion Dacian" prezinta:

FLUTURI 

28 Ianuarie 2023 ora 19:00

„Fluturi” este un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis. Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E.Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Danielei Bucșan și a Letiției Vlădescu.

 Regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Relu Dobrin, care explică faptul că ceea ce a reușit să pună în scenă reprezintă viziunea și propriile răspunsuri la întrebări precum:

“Ce înseamnă realitatea? Unde se termină concretul și cum putem noi să-i depășim barierele pentru a trece dincolo, spre acel loc unde guvernează magia? De câte ori nu ne-am întrebat noi oamenii dacă vom găsi ceea ce căutăm, sensul tuturor frământărilor noastre, în lumea materială, în această existență palpabilă? Și dacă am putea să trecem dincolo, dacă am putea transcende timpul și spațiul pentru a intra într-o altă dimensiune unde nu există obstacole și unde aflăm că totul e altfel decât putem noi înțelege, la ce trebuie să renunțăm? Probabil am fi nevoiți să abandonăm orice teamă de necunoscut, să lăsăm în urmă orice gând nedemn ori poate chiar să renunțăm la forma actuală a existenței noastre. Și cum am arăta în urma acestei metamorfoze?

    Iată câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus în timp ce lucram la spectacolul „Fluturi”. Întrebări la care nu e deloc ușor să căutăm răspunsul și care i-au provocat și pe marii gânditori. Însă până vom ajunge să dezlegăm aceste enigme, vă propun o variantă personală de răspuns, o mică poartă imaginată de mine pe care o deschid către dumneavoastră pentru un moment de evadare… o parte dintr-un vis pe care vă invit să-l trăiți împreună cu noi.

  Relu Dobrin

 

 

Călăuza - Oana Rusu

Prințesa - Miruna Dascălu/Cristina Popa

El - Relu Dobrin/Vlad Èšențu

Îndrăgostiții din vis - Gabriela Pojoreanu, Relu Dobrin/Vlad Èšențu

Șarpele - Andreea Bârzescu

Forța - Marian Chirazi, Eugenia Stoian, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, 

            Luminița Florescu, Albertino Neagu/Mircea Crăciun, Ștefan Băloi/

            Marius Merdicos

Grația - Gabriela Pojoreanu, Oana Vâlceanu

Seducția - Eugenia Stoian

Bucuria - Albertino Neagu/Mircea Crăciun, Ștefan Băloi/Marius Merdicos

Încrederea - Maria Rogojan, Marian Chirazi

Scânteia - Sabina Ioniță

Călăuza de peste lumi - Sorina Micșunescu

Conții - Octavian Ștefănescu, Andrei Ciobanu

Contesele - Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Sabina Ioniță, Camelia     

                   Ghiță, Alexandra Borîia, Bianca Flueraș

Fluturi - Eugenia Stoian, Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Gabriela 

              Pojoreanu, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Maria Rogojan, Andreea

        Bârzescu, Alexandra Borîia, Ștefan Băloi/Marius Merdicos, Albertino 

              Neagu/Vlad Èšențu, Bianca Flueraș

Fumul - Gabriela Pojoreanu, Eugenia Stoian, Andreea Bârzescu, Maria

              Rogojan, Ștefan Băloi/Marius Merdicos, Albertino Neagu/Vlad

              Èšențu

 

Echipa artistică

Regia și coregrafia: Relu Dobrin

Scenografia: Daniel Tița

Textul: Monica Stoica

Aranjamentul muzical: Marius Meragiu

Proiecții video: Andrei Duruș

 

Echipa tehnică

Șef atelier tehnic: Emil Popescu

Producător delegat: Corina Ștefan

Regie de culise: Cătălin Cocheș

Lumini: Cătălin Maican

Sunet: Dragoș Vișan

Machiaj: Adelina Bodnar

Perucherie: Anca Dobrin

Montatori decor: Dumitru Papa, Ion Stoian, Gheorghe Iacob, Cătălin Stoian.

Cabine: Florentina Roibu, Negoița Chelaru, Corina Bucur, Alexandra Găman.

Biletele pot fi cumparate online pe www.ticketstore.ro sau de la:

   1.  Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical "Ion Dacian" – B-dul Octavian Goga Nr.1 (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)

2.  Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)

 

Citeste mai mult...
ACCES GENERAL - 40,00 lei
Acces general - 40,00 lei
Acces general / Reducere Pensionari - 20,00 lei
Acces general / Reducere Elevi/Studenti - 10,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bulevardul Octavian Goga Nr.1 Sector 3
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
Smart Ticketing & Logistics S.R.L
Registrul Comertului: J23/1019/2023
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2018 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.