TEATRUL NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL „ION DACIAN”
VITRALIUL UNEI VIETI - SPECTACOL DE DANS
20 Mai 2023 ORA 19:00
"Și dacă viața nu ar fi decât un puzzle în culori, un joc ale carui piese sunt asezate la locul potrivit și la timpul potrivit?
Pentru a completa acest tablou al vieții noastre avem nevoie de amintiri vii, puternice. Ideea de la care am plecat a fost aceea ca obiectele înconjurătoare pot deveni vehicule temporale ale propriei existente. Aparenta lor "tăcere" ne spune o poveste. Să avem curajul să o descoperim. Prin simpla lor prezență, obiectele au puterea de a transcende timpul, de a incapsula toate cele trei axe temporale: trecut, prezent și viitor.
Cât de valoros poate să fie ursulețul de pluș uitat pe un raft în podul casei? Valoarea lui derivă tocmai prin avalanșa de amintiri și emotii pe care le declansează în mintea și sufletul nostru. Să ne urcam deci în acest "carusel" de trăiri și să privim viața ca pe o sumă de întalniri. Să lăsăm efemeritatea gândurilor să suspende timpul prezent.
Să spui o poveste într-un spectacol integral de dans este dorința fierbinte a oricărui coregraf. Iar eu mă simt extrem de onorată că mi s-a oferit această șansă. Un vis devenit realitate!
Spectacolul "Vitraliul unei vieți" este un eveniment deosebit pentru ansamblul și soliștii baletului Teatrului Național de Operetă și Musical " Ion Dacian". Prin creația mea am dorit să aduc în prim-plan talentul acestei trupe de balet valoroase cu personalități artistice versatile. Balerinii Teatrului Național de Operetă și Musical " Ion Dacian", din rândurile cărora fac și eu parte, au devenit actori-dansatori și m-au ajutat să dau contur sentimentelor prin desenul gesturilor și prin forța interpretarii lor. Pentru asta vreau sa le multumesc.
Nu-mi doresc decât ca acest spectacol să devină, măcar pentru o seară, o amintire luminoasa în vitraliul vieții voastre, drag public. " Andreea Toma
SPECTACOL CE SE JOACA DOAR O SINGURA DATA IN STAGIUNE
Distribuția
Doamna în vârsta: Cristina Osiceanu
Copila: Iulia Campeanu (premiul I la olimpiada Nationala de coregrafie 2023)
Tânăra: Eugenia Stoian
Doamna matură: Gabriela Pojoreanu
Tatăl,soțul: Marian Chirazi
Amantul: Relu Dobrin
Rivala: Andreea Toma
Profesoara de balet: Denisa Anastasiu
Contemporan « Perne »
Oana Vâlceanu, Sabina Ioniță, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Camelia Ghiță
Charleston
Oana Vâlceanu, Sabina Ioniță, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Andrei Ciobanu, Stefan Baloi, Octavian Stefanescu, Lorendi Radulescu
Jazz
Oana Vâlceanu, Sabina Ioniță, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Denisa Anastasiu, Camelia Ghiță, Andrei Ciobanu, Stefan Băloi, Octavian Ștefănescu
Contemporan « Peronul gării »
Oana Vâlceanu, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Camelia Ghiță, Andrei Ciobanu, Stefan Băloi, Octavian Ștefănescu
Soliste: Denisa Anastasiu și Sabina Ioniță
Coloana sonora : Aznavour / Elvis Presley / Quincy Jones / Ornella Vanoni / Zaz
InvitatI speciali :
pianistul Alexandru Mihai Burca si talentata actrita Letitia Vladescu
Detalii spectacol
Coregrafia si conceptul regizoral: Andreea Toma
Scenografia: Elisabeta Făcăianu
Asistenți coregrafie: Marian Chirazi și Sabina Ionita
Colaj muzical si efecte speciale: Dragos Visan și Mihai Ioan Toma
Coordonare tehnica: Emil Popescu
Lumini: Nicolae Stancu
Regie tehnica: Roxana Tudor si Sorin Ciuca
Regie culise: Catalin Coches
Producător delegat: Corina Stefan
Biletele pot fi cumparate online pe www.ticketstore.ro sau de la:
1. Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical "Ion Dacian" – B-dul Octavian Goga Nr.1 (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)
2. Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)
Nota: Ticketstore.ro isi rezerva dreptul de a anula rezervarile neachitate cu 48 de h inainte de spectacol.