GALA EXTRAORDINARA A OPERETEI ROMANESTI
„Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian" își propune în
acest spectacol valorificarea muzicii românești culte de inspirație
folclorică spre satisfacerea nevoii publicului de frumos, reîntoarcerea
la autentic și stoparea fenomenului de kitsch și nonvaloare.
În contextul în care dintotdeauna, dar în special în ultimele decenii,
se pune din ce în ce mai mult preț pe specificul național și pe o
individualitate puternică în artă, consider că și opereta – între
celelalte genuri muzicale – a contribuit într-o bună măsură la crearea
elementului național românesc.
Din acest punct de vedere, mijlocul secolului al XX-lea este, practic,
începutul unei noi ere pentru muzica românească de operetă, marcând
perioada când s-au creat cele mai valoroase lucrări, în care folclorul a
jucat un rol primordial. Felul în care s-au servit de el compozitorii de
operete a făcut diferența de valoare a creațiilor și a stabilit ierarhia
lor.
În procesul formațional și educațional al tinerilor (al publicului adult
de mâine) se cere, mai mult ca oricând, păstrarea și revenirea la
adevăratele valori ale acestei națiuni pentru că astăzi este necesar să
se insiste pentru autentic, valoare, cunoaștere, restaurare. Este
asemenea picturii din bisericile vechi pe cale de a se deterioara.
Pictura se cere refăcută și păstrată."
Bianca Ionescu – Ballo (Manager Teatrul Național de Operetă și Musical
„Ion Dacian")
Prețul biletului este de 40 lei
Biletele se vor putea achizitiona online : www.ticketstore.ro