Secretul fericirii

Vizionarea spectacolului este permisă numai cu purtărea măştii de protecţie. NU este nevoie de dovada scrisa a vaccinarii sau test negativ!

Secretul fericirii este un spectacol centrat pe jocul actorilor și povestea pe care o construiesc împreună. O poveste actuală despre cum ne trăim iubirile și relațiile, inteligența și savuroasă, cu răsturnări de situație și hohote generoase de râs.
Spectacolul abundă în replici bune, pline de umor, așa ca vei râde mult. Și tot ca în cazul ALL INCLUSIVE, autorul te amăgește cu o comedie spumoasă și apoi te execută grațios. Pentru ca gluma virează brusc în dramă și apoi spre tr
agedie. Și, așa cum le stă bine scriitoriilor abili, Alex Popa ți-a dat numeroase indicii pentru a întelege ce se întamplă cu adevărat. Chiar cu o insistență obositoare, privind în urmă. Numai ca tu te distrai așa de bine încât nici prin cap nu ți-a trecut să le iei în seamă.

Se fac (foarte) vinovați de aceasta neatenție selectivă și cei trei actori (Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu și Dan Bordeianu) care te determină să le urmărești cu aviditate transformările mai nuanțate sau mai violente. Au partituri dinamice, joacă mereu ale cărti și fac fețe-fețe pe măsura ce situația evoluează, "personajele" lor sunt deconspirate și nimic nu mai este ceea ce părea a fi. Glumețul se transformă în detectiv, apoi în calau. Gluma devine confruntare, urmată de un bluf construit inteligent și metodic, machiavelic.

Citeste mai mult...
Acces general - 50,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bld. Nicolae Balcescu 18
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
Smart Ticketing & Logistics S.R.L
Registrul Comertului: J40/596/2013
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194
© 2018 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.