Printesele Fermecate

Prințesele fermecate

Adaptare după basmul “Cele douăsprezece prințese”

de Petre Ispirescu

 

 

Descriere

 

   Va asteptam la un spectacol amuzant și educativ despre cât de important este să-ți urmezi visele și să ai încredere în tine, în forțele proprii și în prietenii tai buni.

Un spectacol plin de umor si de voie buna, care conține momente interactive, muzică și dans, urmând povestea unui cioban român, care își caută norocul în țări străine. Astfel copiii au ocazia să interacționeze cu diferitele obiceiuri locale, dar să și conștientizeze importanța cunoașterii limbilor străine. Copiii vor ghida personajul principal și îl vor ajuta să nu dea de probleme și să ia deciziile cele mai bune.

Chiar dacă zâna cea bună îi dă sfaturi și îl ajută, atunci când va ajunge la Curtea regelui, unde locuiesc fermecatele prințese dansatoare, inima îi va fi pusă la grea încercare, iar capul în primejdie. Însă cu ajutorul copiilor, el va învinge toate obstacolele din cale.

“Prințesele fermecate” este un spectacol plin de energie si culoare, unde atât copiii, cât și părinții sunt invitați să participe activ, să râdă, să se emoționeze si sa petreaca o ora deosebita alaturi de actorii nostri.

 

Distribuția: Andreea Moustache, Axel Moustache

Regia și adaptarea: Axel Moustache

Scenografia și coregrafia: Andreea Moustache

Spectacolul este organizat de Syarela Arts.

 

Citeste mai mult...
Locatie
Strada George Cosbuc 9
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
Smart Ticketing & Logistics S.R.L
Registrul Comertului: J23/1019/2023
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2018 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.